Dedic acest articol petrecăreților, dar și celor care până acum nu au avut parte de o astfel de experiență măcar o dată în studențime, cu precizarea că nu vă îndemn să vă depășiți limitele, ci doar să experimentați.

Hey, de ce eşti încă în casă?! Ai uitat că în această sâmbătă ai parte de o seară cu totul specială? Pe scena Berăriei H va urca, în premieră, formaţia Robin & The Backstabbers pentru a-ţi oferi un show original, rebel şi plin de energie!

Vampiri şi vârcolaci umblă liberi pe străzile oraşului. Fiecare umbră ascunde un spirit rău, toate ororile nopţii sunt dezlănţuite şi tot ceea ce îţi bântuie visele, devin realitate. Coşmarurile tale ce nenorociri ascund?

Hei, oare ai auzit că vineri, 24 octombrie 2014, ora 22:00, trupa The MOB va concerta în Music Club? 

Nu ştiu cum vi se pare vouă, însă pentru mine la început a fost cam ciudată schimbarea sau mai bine spus trecerea aceasta a lui Horia Brenciu de la televiziune la muzică şi am fost destul de sceptică în ceea ce îl priveşte pe acesta ca şi cântăreţ. Însă, cu timpul, datorită muzicii pe care acesta a reuşit să o realizeze alături de orchestra HB, care s-a născut din joacă în 2002, dar a devenit cea mai complexă orchestră din showbizul românesc, m-a convins că merită să-l ascult.

Astfel, Horia Brenciu şi orchestra HB este o combinație fericită de profesioniști experimentați și amatori pasionați. Fiecare membru are talente multiple, ceea ce îi permite trupei să abordeze o gamă extinsă de genuri muzicale: jazz, rock, pop, R&B, soul, swing, café concert etc. Împreună cu electrizantul Horia Brenciu, HB Orchestra este sufletul evenimentelor-spectacol organizate de HB Media Entertainment.

Diva absolută și Super Starul muzicii românești, Loredana, concertează pe 25 octombrie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00, pentru al treilea an consecutiv.

Oktoberfest Bucureşti, se desfăşoară anul acesta în perioada 25 septembrie - 5 octombrie în parcarea Plaza România.

A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 31 octombrie și 17 noiembrie 2014, la București, Cluj și Iași. Programul ediției 2014 cuprinde concerte inspirate de poduri renumite ale lumii: Pont Neuf din Paris, Podul Nevsky din Sankt Petersburg, Podul Radetzkzy din Viena, Brooklyn Bridge sau Westminster Bridge din Londra.

Pe 8 decembrie 2014 să nu vă faceți planuri!!! Pentru că începând cu ora 19:30, Sala Palatului îi va găzdui pe nebunii muzicieni de la 2Cellos ! Celebrul duo de violonceniști, promite un spectacol în care barierele dintre genurile muzicale vor deveni inexistente.

La sfârșitul acestei săptămâni te vei distra de minune la Serious Dub! Nu rata "pășirea" către un weekend relaxant!

 

Recomandare

Cele mai ieftine fose septice.

Parteneri

banner twodesign

autonapoca.ro

Ultimele articole

Cum sa abordezi discutia despre salariu …

05-09-2018 19 Joburi Tudor Perian

Cum sa abordezi discutia despre salariu in timpul interviului de angajare?

Cand vine vorba despre procesul de recrutare, cu siguranta nu exista o reteta care sa garanteze obtinerea jobului dorit in 100% din cazuri. Pentru cei care se afla la inceputul...

Read more

Cum alegem corect samponul in functie de…

16-11-2017 459 Stiri Irina C

Cum alegem corect samponul in functie de tipul de par

Parul este un simbol al senzualitatii si al voluptati si din acest motiv este impoartant cum alegi samponului potrivit pentru tipul tau de par. Iata ce ingrediente ar trebui sa contina...

Read more

Top 3 asigurari care iti fac viata mai u…

14-11-2017 406 Stiri Tudor Perian

Top 3 asigurari care iti fac viata mai usoara

Asigurarile sunt masuri preventive care iti asigura un trai fara griji in cazul unor evenimente neprevazute si destul de probabile. Daca ne gandim la traiul agitat pe care il avem...

Read more

Facebook