Cristina Grosu

Cristina Grosu

Studentă a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, pasionată de natură şi munte, fotografie şi pictură. Energică şi plină de viaţă.

Dedic acest articol petrecăreților, dar și celor care până acum nu au avut parte de o astfel de experiență măcar o dată în studențime, cu precizarea că nu vă îndemn să vă depășiți limitele, ci doar să experimentați.

Mereu mi-am dorit să ajung in California măcar o dată, din două motive: ai ce vedea și pentru a gusta mâncarea care am înțeles de la câțiva prieteni plecați prin programul Work & Travel că e genială. Am tot vânat timp de un an de zile ofertele de zbor și când eram pe punctul să chiar plec am renunțat că a intervenit ceva, evident. Dezamăgită în continuare că nu am apucat să gust ceva de pe acolo, surpriză! Pe Vasile Lascar, aproape de Piața Gemeni, s-a deschis un local care-ți fură privirile, California 50's Diner, un restaurant rupt din America și adus în București.

Iată câteva întrebări la care aș vrea să vă gândiți: ce înseamnă pentru tine fericirea? ești fericit? când ai fost ultima dată fericit? fericirea este mulțumirea cu ceea ce ai? împăcarea? sănătatea ta și a celor dragi ție? binele celor din jur sau binele tău? o zi în parc? o înghețată cu multă ciocolată sau cu praline? este doar o stare și nu are legătură cu nimic material? suntem cu toții capabili de fericire? este chimia corpului? o iluzie? Ce înseamnă pentru tine să fii fericit?

Se apropie weekend-ul, primăvara se ține de vremea bună de afară și totuși nu știi ce să faci? Venim noi cu o soluție: Pinion! 

Partea a doua din ziua de ieri, a început cam așa: o prietenă, care știa că scriu tot felul pentru voi, dragii noștrii, a venit foarte entuziasmată să mă întrebe ce este Școala de HR? Pam pam...no idea :)! n-am auzit până atunci de această școală, deși din denumire încercam să fac o conexiune și să zic că are legătură cu HR, însă ar fi fost prea sec răspunsul meu la întrebarea ei, așa că m-am documentat să văd ce e. Răspunsul la întrebare: este un proiect național cu tradiție, având ca și scop informarea studențiilor cu privire la procesele de HR și de a facilita interacțiunea dintre mediul business și cel universitar. Interesant, aș spune eu, voi ce părere aveți?

În urma unei discuții pe care am avut-o ieri la o cafea cu un coleg de la facultate, am constatat cât de pasionat este de grafica 2D și 3D și nu prea înțelegeam de ce, deoarece pentru mine arta așa cum o numea el, este acea chestie făcută hand-made, din tot felul de prostioare, cu multă nebunie și pasiune. Bun! Ceea ce e artă pentru mine, lui i se părea super boring și a încercat să mă convingă că și ceea ce face el e o artă și atunci am zis "ok! o să mă documentez și-ți spun dacă îmi schimb părerea". Zis și făcut! Așa că am venit repejor acasă și-am început să fac un mic searching, și citind tot felul mi-am zis "wow, ce tare!". Acum îl înțeleg și îi apreciez arta lui pentru că nu e tocmai ușor să realizezi toate acestea, trebuie să ai imaginație, talent și multe altele astfel încât arta să fie artă, vorba aceea. 

Târgul de joburi, Angajatori de TOP, va fi prezent anul acesta la ediţia din Bucureşti în perioada 27-28 martie la Sala Palatului şi va reuni 100 de companii, 15.000 de vizitatori şi peste 300 de specialişti din departamentele de resurse umane, cu care vei avea şansa să interacţionezi în cele două zile.

Lume, lume, ia ghiciţi! Prima şcoală de toamnă care a fost dedicată în exclusivitate clădirilor verzi şi creată special pentru studenţii, respectiv masteranzii din domenii precum: arhitectură, construcţii, instalaţii, inginerie şi alte domenii conexe, desfăşurată anul trecut în luna septembrie, revine!

 

Recomandare

Cele mai ieftine fose septice.

Parteneri

banner twodesign

autonapoca.ro

Ultimele articole

Cum sa abordezi discutia despre salariu …

05-09-2018 20 Joburi Tudor Perian

Cum sa abordezi discutia despre salariu in timpul interviului de angajare?

Cand vine vorba despre procesul de recrutare, cu siguranta nu exista o reteta care sa garanteze obtinerea jobului dorit in 100% din cazuri. Pentru cei care se afla la inceputul...

Read more

Cum alegem corect samponul in functie de…

16-11-2017 463 Stiri Irina C

Cum alegem corect samponul in functie de tipul de par

Parul este un simbol al senzualitatii si al voluptati si din acest motiv este impoartant cum alegi samponului potrivit pentru tipul tau de par. Iata ce ingrediente ar trebui sa contina...

Read more

Top 3 asigurari care iti fac viata mai u…

14-11-2017 407 Stiri Tudor Perian

Top 3 asigurari care iti fac viata mai usoara

Asigurarile sunt masuri preventive care iti asigura un trai fara griji in cazul unor evenimente neprevazute si destul de probabile. Daca ne gandim la traiul agitat pe care il avem...

Read more

Facebook