Prima scoala de toamna dedicata in exclusivitate cladirilor verzi la final. Iata ce-ai pierdut!

Scris de  Sep 22, 2014

Prima şcoală de toamnă dedicată în exclusivitate clădirilor verzi, ”Cluj-Napoca– The City of Green Buildings”, care s-a desfăşurat în perioada 8-14 septembrie 2014, creată special pentru studenţii şi masteranzii din domenii precum arhitectură, construcţii, instalaţii, inginerie şi alte domenii conexe a luat sfârşit.

Organizatorii consideră că "inima Transilvaniei" a fost mediul potrivit pentru a desfăşura acest eveniment, declarându-se foarte mulţumiţi de prima ediţie.

 

Proiectul a fost iniţiat de către studenţii Facultăţii de Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice, din dorinţa de a arăta importanţa clădirilor şi influenţa lor asupra unui număr imens de factori precum: mediul înconjurător, consumul de energie şi dezvoltarea urbană. Dar mai mult decât atât, clădirile sunt locul în care omul modern îşi petrece peste 90% din timpul zilnic. Considerăm că prin educarea viitorilor arhitecţi şi ingineri în domeniul clădirilor verzi, care şi-au dovedit deja impactul pozitiv asupra vieţilor noastre, putem contribui activ la construcţia unui viitor mai bun şi mai sigur. Cluj-Napoca-The City ofGreen Buildings a fost prezentat prima dată la ESAD Matosinhos, în Portugalia, deoarece ne-am dorit să realizăm un eveniment internaţional. Ne-am bucurat foarte tare să vedem că acest proiect a avut un impact deosebit asupra studenţilor, deoarece locurile au fost limitate, iar “bătălia”a fost strânsă.” – afirmă organizatorii proiectului.

 

In cadrul şcolii de toamnă au fost selectaţi 22 de studenţi din centre universitare precum Bucureşti, Braşov Cluj-Napoca şi Izmir -Turcia, care şi-au dovedit măiestria şi abilităţile în proiectele pe care le-au avut de realizat. Aceste proiecte, au fost coordonate de Dr. Ing.  Dorin Beu- preşedinte RoGBC Transilvania, Elena Rastei- director Certificare & Training RoGBC, Dana Andreş–inginer doctorand în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca,  Năstase Gabriel- prep. dr. ing. în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, oameni care au o experienţă deosebită în domeniul clădirilor verzi. De asemenea, studenţii i-au avut alături pe Florin Domniţa, Carmen Mârza, Ligia Mihaela Moga, Gabriela-Emilia Popiţa şi Cristina Modoi.

 

Temele pe care participanţii le-au abordat nu au fost uşoare, însă rezultatele au fost peste măsura aşteptărilor” -  afirmă juriul,  format din dr. ing. Dorin Beu- preşedinte RoGBC Transilvania, Şerban Ţigănaş- preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, dr. ing. Cristiana Croitoru, BREEAM International Assessor - Sustainable Building Solutions, Adam Ambruş- director  Amera Tower, Marius Oltean-director tehnic Amera Tower, Erika Hristea-CEO Secpral Pro Instalaţii, Năstase Gabriel-prep.dr.ing Universitatea Transilvania din Braşov, Cristina Modoi-conf.dr.ing. Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului.

 

În cadrul acestei competiţii toţi concurenţii au fost declaraţi câştigători fiind premiaţi cu accesul la platforma de cursuri „Green Building Professional Platform” al RoGBC, în valoare de 2.500 euro/cursant. De asemenea, proiectele vor fi propuse către Conducerea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pentru a identifica posibilitatea de implementare a acestora.

 

De asemenea, o parte a evenimentului a fost dedicată mediului economic, iar în data de 12  septembrie a avut loc, în cadrul evenimentului, Conferinţa ”Cluj-Napoca–The City of Green Buildings”, care s-a desfăşurat la Hotelul GOLDEN TULIP ANA DOME, Cluj-Napoca, unde entităţile implicate în realizarea clădirilor verzi au avut reprezentanţi de seamă. Participanţii au fost studenţi, profesori ai Universităţilor din Cluj-Napoca, dar şi reprezentanţi ai mediului economic, care au transformat conferinţa într-o dezbatere de la care nu ai mai fi vrut să pleci. Discuţiile şi temele abordate au făcut ca această conferinţă să dureze timp de opt  ore jumate,  în loc de şase ore . Evenimentul s-a încheiat cu o cină VIP, oferită de Maestro Business Center.

 

Mai jos aveţi câteva poze:

10632579 1530764787158385 4176018019890551554 n

10628589 1530764613825069 4803720129077949948 n

10653621 1530685750499622 77545366642395912 n

1932379 1530686237166240 5331530436933944901 n

 

Mai multe detalii legate de eveniment, puteţi găsi pe pagina web a acestuia.

Ultima modificare Luni, 22 Septembrie 2014 15:17
Cristina Grosu

Studentă a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, pasionată de natură şi munte, fotografie şi pictură. Energică şi plină de viaţă.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

 

Parteneri

Cele mai bune preturi la Mobila Copii.

Rumänien Reisen

Recomandare

Cele mai ieftine fose septice.

Parteneri

banner twodesign

autonapoca.ro

Ultimele articole

Cum alegem corect samponul in functie de…

16-11-2017 406 Stiri Irina C

Cum alegem corect samponul in functie de tipul de par

Parul este un simbol al senzualitatii si al voluptati si din acest motiv este impoartant cum alegi samponului potrivit pentru tipul tau de par. Iata ce ingrediente ar trebui sa contina...

Read more

Top 3 asigurari care iti fac viata mai u…

14-11-2017 354 Stiri Tudor Perian

Top 3 asigurari care iti fac viata mai usoara

Asigurarile sunt masuri preventive care iti asigura un trai fara griji in cazul unor evenimente neprevazute si destul de probabile. Daca ne gandim la traiul agitat pe care il avem...

Read more

Idei de petrecere a timpului liber pentr…

16-10-2017 916 Campus Tudor Perian

Idei de petrecere a timpului liber pentru studenti

Umbla o vorba ca studentia este cea mai frumoasa perioada din viata unui om: iti faci prietenii pe viata, te poti muta in alt oras departe de ochii parintilor prea...

Read more

Facebook