Unde pescuim in apropiere de Bucuresti

Scris de  Dec 09, 2016

Oraşul, oricât de mult l-am iubi, poate deveni sufocant. Prea multe maşini, cozi prea mari, oameni nepoliticoşi şi aerul poluat pot dăuna grav sănătăţii şi există riscul ca noi să ne transformăm în nişte omuleţi verzi, nervoşi până la final de săptămână. O soluţie eficientă la această problemă ar fi să ne luăm câteva zile libere, departe de aglomeraţia urbană, iar eu eu vă propun să o escapadă în natură, la aer curat şi relaxere, şi la o porţie de pescuit. Dar unde pescuim în Bucureşti?

Lacul Batal

Aflat la 16 kilometri de Bucureşti, la ieşirea din comuna Afumaţi, Lacul Batal este un loc ideal unde poţi să-ţi petreci timpul liber, cu locuri amenajate pentru grătare şi relaxare. Populat cu peşte în fiecare primăvară, lacul conţine crap, caras, cteno și știucă. Carasul se poate reţine fără limită, crapul şi cteno doar 5 kilograme, iar cei care pescuiesc crap peste 8 kilograme trebuie să-l elibere şi vor primi contravalorea capturii la preţul de 15 RON/kilogram.

Adresa: la ieşirea din comuna Afumaţi, la 16 km de Bucureşti

Prețuri

l Taxă pescuit sportiv: 30 de lei – cel care achită taxa poate fi însoțit de două persoane

l Abonament anual: 600 de lei

l Abonament anual pensionari: 500 de lei

l Taxă grătar: 5 lei/persoană

Site oficial: http://www.laculbatal.ro/

Laguna Verde

Complexul Laguna Verde este situate la doar 15 kilometri de capitală şi oferă o gamă largă de servicii atât pentru amatorii de pescuit cât şi pentru familiile care caută o vacanţă relaxantă alături de copiii lor. Restaurant, locuri de joacă bălţi pentru pescuit, plimbări cu hidrobicicleta sau caiacul, toate le veţi găsi aici, înconjurate de zone verzi şi aer proaspăt. Aici se poate pescui crap, cteno, caras, somn, șalău, știucă, novac și altele, iar sezonul începe în Martie, când se populează bălţile cu peşte.

Adresa: Strada Broscari, Balotesti

Preţ: 80 RON/12 h zi sau 80 RON/12 h noapte.

Site oficial: http://lagunaverde.ro/pescuit/

Lacul Vaarlam

Având o suprafaţă de aproximativ 20 ha, în Lacul Vaarlam puteţi pescui crapi în timp ce vă puteţi bucura de peisajul absolut minunat şi aer curat. Un dezavantaj ar fi fundul neregulat al lacului care face ca peştii să se mute dintr-o parte în alta, rezultând astfel în sesiuni de pescuit fără capturi.

Adresa: sat Varlaam, la 25 km de Bucureşti

Preţ:

Taxe pescuit la staționar: 100 de lei/ zi - se pot reține 5 kilograme de caraș

Taxă pescuit la răpitor: 70 de lei/zi

Închiriere barcă: 30 de lei

Site oficial: http://www.laculvarlaam.ro/

Balta Hermes Periş

Complexul piscicol Periş este unul dintre cele mai mari din jurul capitalei, atrăgând atât locuitori ai Bucureştiului cât şi din restul ţării, şi chiar şi din străinătate, capturile de crap potenţiale fiind primul lucru care promite o experienţă de neuitat. Complexul este dotat cu o varietate de servicii pentru a satisfice nevoile clienţilor, iar condiţiile de pescuit sunt bune.

Adresa:

Preţ:

60 lei - 12 ore in regim Catch&Release

120 lei - 24 ore in regim Catch&Release

220 lei - 48 ore in regim Catch&Release

320 lei - 72 ore in regim Catch&Release

20 lei - taxa de plantat / partida

10 lei - saltea de primire tip cradle / 12 ore

Site oficial: http://www.lacul-peris.ro/

Pescarium Corbeanca

Aflat la 15 kilometri de Bucureşti, lacul are o suprafaţă de aproximat 22 ha şi găzduieşte crap, ten, somn, novac, caras care pot ajunge până la o greutate de 25 de kg. Lacul dispune şi de casuţe de vacanţă, 11 mai exact, unde poţi închiria o cameră în caz că vrei să pescuieşti pe timp de noapte, şi locuri special amenajate pentru relaxare pe timpul zilei.

Adresa: Strada Hipodromului, Comuna Corbeanca, Judetul Ilfov.

Preţ: 100 lei / 12 ore

Site oficial: http://www.pescarium.ro/

Tot ce vă pot ura este să aveţi un timp cât mai plăcut şi relaxant, departe de oraş, pentru că ştiţi ce spune despre urările de noroc, nu? Distracţie plăcuta!

Iunia B

maturatori de praf de stele
 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

 

Recomandare

Cele mai ieftine fose septice.

Parteneri

banner twodesign

autonapoca.ro

Ultimele articole

200 de angajatori din Timisoara si Bucur…

08-10-2018 84 Joburi Tudor Perian

200 de angajatori din Timisoara si Bucuresti recruteaza intens in aceasta toamna

Catalyst Solutions anunță organizarea celui mai mare târg de carieră din România – Angajatori de TOP. Edițiile din această toamnă vor reuni peste 340 de angajatori în cadrul celor 3...

Read more

Cum sa abordezi discutia despre salariu …

05-09-2018 91 Joburi Tudor Perian

Cum sa abordezi discutia despre salariu in timpul interviului de angajare?

Cand vine vorba despre procesul de recrutare, cu siguranta nu exista o reteta care sa garanteze obtinerea jobului dorit in 100% din cazuri. Pentru cei care se afla la inceputul...

Read more

Cum alegem corect samponul in functie de…

16-11-2017 544 Stiri Irina C

Cum alegem corect samponul in functie de tipul de par

Parul este un simbol al senzualitatii si al voluptati si din acest motiv este impoartant cum alegi samponului potrivit pentru tipul tau de par. Iata ce ingrediente ar trebui sa contina...

Read more

Facebook